cutia Pandorrei

e de fapt un cufar cu oameni dragi. din care te adapi cu energie pentru orice ar urma. oameni pe care ii iubesti fara efort, carora le-ai ierta slabiciunile fara sa clipesti, pentru care ai lasa deoparte mandrie si orgoliu doar pentru ca ei nu cunosc asta. sunt frumosi oricand, ii cauti mereu, acolo unde nu te astepti sa ii gasesti, doar pentru ca inca mai crezi in minuni, in coincidente fericite, in universul care comploteaza pentru ca scopurile tale sa fie atinse. ei iti dau putere, te ridica mai mult decat te coboara si te tin pe brate fara sa ceara ceva in schimb. ii adori si tanjesti dupa ei doar pentru ca e prima zi din saptamana.

I found myself on fire...

atunci cand am uitat complet de ce ma durea. cand am uitat sa ma imaginez intr-o lume de basm sau intr-o realitate plictisitoare. eram doar undeva la munte cu o mana de oameni calzi jucand geamantanul din sticla si exceland in sustinerea cuvintelor inexistente in dictionar. eram pe culmi, pe creste, printre oameni, nu singura, treaza si somnoroasa, incalzindu-ma la focul scaparat de noi, doi impreuna si unu separat.
platosa si pinten, pourpouri si pensula, pinguin penibil plotand permisul de port.... joker.
slalom printre ierburi si cautari febrile in patul urias in care mi-as petrece 1 trimestru din anul potarnichii.
seara de mai, skiluri si povesti cu vita de vie si vin rosu.
se spune ca viata ar fi un drum nu o destinatie... vreau popasuri dese sau un drum lung cu serpentine?